Skip navigation

Asa a inceput povestea… cu Rares,frumosul  copil roscat…acum 8-9 ani…cu imboldul meu de a construi povesti cu zane , inspirata de fetele mele … cu prietenia care s-a legat cu Dan Besliu, cel mai mare fotograf de raliuri, care m-a impresionat cu maretia lui… in fata obiectivului lui  foto am invatat sa fiu foarte buna… cu seninatatea Denisei care zambeste mereu , chiar si atunci cand Dan ne cearta. Tot cu 9 ani in urma m-am indragostit de scandura scenei de la teatru, impovarata de destine care se perinda in amestec de culori si forme ,in luminile reflectoarelor.L-am avut alaturi pe Dimitrii Bogomaz, actorul coordonator trupei de teatru Catharsis cu care am trait adrenalina decernarii premiilor in festivaluri, urcand pe scena sa ne primim rasplata muncii noaste si pe Sidonia Bogomaz cu care imi beam cafeaua dimineata si ne amuzam de povestile fetelor noastre, invatand de la ele rabdarea si tenacitatea .Acum 2 ani a intrat in viata mea Oswald Gayer, vrajitorul care inchide ochii cand ii explic cum imi doresc sa arate costumele si isi modeleaza personajele ajutat de cuvintele mele…cel care ,cu o deschidere fastuoasa a bratelor ma prezinta…ea este Daniela, omul nostru de baza la Teatrul Logos! Teatru Logos mi-a scos in cale un personaj carismatic care umple scena cu talentul lui , Iulian Ilinca . Eu eram in cautarea personajului masculin pentru proiectul meu…

Am cusut singura o parte din costume, acum doi ani, baiatul cel roscat deja era un adolescent rebel care devenise nepotrivit in poveste…aveam nevoie de un copil, Dan a zis …facem cu Sisi…ce daca nu e roscata si pistruiata…  Au mai trecut cateva luni si a crescut si Sisi, dar ca recompensa , a venit in noiembrie 2014, la un atelier coordonat de mine in cadrul festivalului de film Kinodiseea …cu Mara, fetita roscata , cu parul foarte lung, si mi-a zis …”uite-o mami pe Mara, vezi ce draguta e? cu ea poti sa faci pozele tale…”.

Apoi, ca valurile , mi s-au perindat prin ganduri oameni noi si vechi care m-au sustinut si m-au influentat in drumul meu. Am cunoscut-o pe Ana Ioneci care mi-a redat increderea si forta , am ajuns la o filmare magica , cu cai si indieni americani, cu Robert Mirabal , cantaretul celebru , nativ indian care ma fascina cu 10 ani in urma cu muzica lui. In acest cadru ireal , s-a asezat langa mine la masa , o fata blonda, fragila care mi-a zambit si mi-a zis…”Pofta buna, eu sunt Paula! „.Am avut atunci o discutie cu ea si inca 2 fete pe care atunci le-am cunoscut despre puterea gandului, despre energii si despre faptul ca nimic nu este intamplator…

Despre Mihai Dudu, celebrul Nekrofill Mastertime… nu se poate povesti…e deja un personaj, care sperie cu sinistra lui porecla ,dar fara de care nu se misca lucrurile, pentru el orice e greu devine o joaca , e ca urcatul pe cal…

Am facut schimb in povestea mea de locuri cu Sidonia …ea , actrita devenind eu….Dana de la costume…iar eu, Dana de la costume…am devenit vedeta …eram servita cu apa , toata lumea ma intreba daca sunt bine si daca vreau sa stau putin jos …Usor nu a fost ,recunosc, mai ales langa un personaj atat de puternic ca Iulian… dar….arta cere sacrificii!

 

 

 

 

Scriu azi, doar azi. In celelalte zile te simt in ganduri si in fapte dar nu mai scriu.Nu prea mai pot.Am inca numarul tau in telefon, nu pot sa il sterg. Imi vine de multe ori sa iti dau un mesaj sa iti spun ce mi se intampla.. cum au intrat indienii americani in viata mea la inceputul verii…stiu ca zambesti si iti amintesti cum am fost noi la cinematograf la „Winnetou in Valea Mortii”, eram atat de mici ca nici macar nu stiam sa ne tinem de mana! Inca imi doresc o vesta cu franjuri…ca cea de la tine pe care am purtat-o cu mandrie….pana intr-o zi…o sa imi fac una…curand….

Noiembrie anul acesta e bland si luminos….ca tine! Tu l-ai rugat sa fie asa ? Acum cand mi-e greu si nu gasesc drumul? Acum cand stiu mai mult ca niciodata ca ne-am pierdut echilibrul cand am hotarat sa rupem „fratia noastra”? nu cred ca e adevarat ….atunci cand doi oameni se iubesc….nu pot ramane prieteni dupa ce se despart… ba da….doar oamenii care se iubesc pot ramane prieteni dupa ce se despart.

Povestile …nu se repeta niciodata….fiecare poveste are steaua ei…

Steaua mea ….lumineaza pe cer cu un zambet larg….al tau!

Mai sunt cinci zile pana la ziua ta….

Niciodata nu m-am gandit ca expresia „gheata la mal” are sonor. Niciodata nu m-am gandit ca o dimineata innegurata si ploioasa se poate transforma intr-o aventura cu un cal, o caruta si mai multe personaje.
Gheata ramasa cubulete la mal e aruncata de vant in peretele malului abrupt, descompusa in mii de sunete si recompusa intr-o melodie.Semnul meu zodiacal…de apa… ma tradeaza… imi place apa sub toate formele ei : val de mare, lac albastru misterios, gheata fugind de razele de soare, ochiurile de apa din noroi in care imi vad ochelarii, picaturile de ploaie alunecand lent de pe fata pe suvitele de par…
20150131_13083620150131_131132

20150131_131143

20150131_143023

20150131_143633

20150131_144954

20150131_145023

20150131_145411

  20150131_15052720150131_150550

20150131_15061520150131_150707

20150131_15072420150131_151032

20150131_151218

20150131_15150520150131_153632

Un cal frumos si inteligent mi-a zambit din coltul gurii sale uriase, facandu-ma sa cred ca e de acord cu sedinta foto!

Acum 3 zile am fost pentru prima data in Vama Veche. Era trist,frig si ploaia ni s-a scurs prin toate incheieturile. Caini infometati,stransi in gasti, ne latrau si alergau spre noi. Marea vuia, contopindu-se cu ploaia ,cu noi, cu cerul, cu stuful ramas prin fostele umbrele. Mi-e frig inca,dar mi-e frig amestecat cu sare, cu mare, cu cochilii de melc impletite cu alge moarte la mal. Mi-e altfel de frig. mi-e frig cu tot cu ea , cantareata, blonda, cu aerul ei demonic si angelic in acelasi timp, cu tot cu felul in care ea isi poarta muzica si rolurile… asa….ca pe haine, care ii vin intotdeauna bine ,firesc de bine.Ea este una dintre pisicile de pe acoperis ….Alexa din trupa CATS OF THE ROOF.

Cu ei si pentru ei sau din cauza lor, am ajuns in Vama Veche. Ziua de filmare ,desi au persistat urmele lasate de ploaie, a fost insorita si primitoare. Energia pozitiva a venit din zambetele baietilor din trupa ,a echipei de filmare ,si bineinteles din rasul Alexei, uneori transformat intr-o grimasa …de frig. In amurg , linistea a invadat din nou plaja, noi toti am plecat grabiti spre casa.

Am plecat incet, soptit , spre toamna ce a venit deja , cu ploi reci si sunete ascutite de claxoane nervoase ce populeaza din ce in ce mai mult soselele.

In casa mea ,intr-o scrumiera miroase a mare! Atat de intens si de sensibil, nisipul de la Vama Veche se agata de haine, ,stralucitor ca spuma marii care se usuca in aerul cald din camera mea .

Mi-e bine, mi-e vara, mi-e dor, mi-e nisip , mi-e mare, mi-e muzica, mi-e ceai rooibos, mi-e bine, mi-e bine, mi-e bine!

20140924_173441 20140923_183720 20140924_112516 20140924_124159 20140924_144234 20140924_153918 20140924_153930 20140924_173049 20140924_173135 20140924_174050 20140927_000532 20140924_174410 20140924_174053 20140927_000640 20140927_001511 20140927_000626 20140927_000613 20140924_173120

Am intrat astazi in Clubul Contele Dracula de pe Splai, recunosc, …cu putina teama….mi-a fost frica sa nu mi se prinda un liliac in par…langa mine,fara sa il simt, si-a facut aparitia personajul….chiar el ….am simtit aerul miscandu-se langa mine si mi-am intors capul in directia zgomotului creat de aerul greu si intunecat….Am tresarit….am simtit cum inima mi se umple de o bucurie imensa,ca si cum toata lumina din toate acele lumanari mi-a urcat pe ploape… A fost zgomotul vocii, acelei voci venita de departe,din lumea creata de mine despre teatru….despre teatrul acela „adevarat”, asa cum l-am descoperit eu,crud, realist si nemilos intr-un spectacol cu un nume la fel de crud : ”SA-I IMBRACAM PE CEI GOI”. Am simtit omul, caldura  dansului, acel mare actor , PETRE MORARU, pe care il priveam fascinata in anul 1979, de acolo,foarte aproape de scandura podelei care se misca la fiecare tresarire a personajului! Alfredo Cantavalle juca dansul, alaturi de marea doamna Valeria Seciu si de domnul Dan COndurache.De pe locul meu, din coltul scenei,in stanga,langa plasatoare, pe mocheta le priveam chipurile transformate, Valeria Seciu era cu totul altfel decat cea de pe coperta almanahului Cinema, zambitoare ca o stea…Avea parul ciufulit, hainele murdare si o voce pe care o recunosc din orice colt de lume ar striga! Acum am cautat, curioasa pe net, zodia domnului Petre Moraru…fiind convinsa ca este rac…si …da….este nascut pe 13 iulie!

Am ascultat fascinata povestirile lui Nea Petrica, asa cum i se  spune cu drag la bar, despre oameni la fel de frumosi ca si dansul,oameni mari de teatru,care au fost dati la o parte de stiri false si agresivi,de emisiuni care promoveaza un alt fel de vedete.Putin m-am intristat. Imi doresc ca fetele mele sa cunoasca oameni ca dansul, artisti pentru care teatrul vine din fiinta lor ,oameni care te privesc o data de pe scena si nu ii poti uita.

Intalnirea mea cu teatru s-a produs atunci,in perioada aceea in care parintii mei aveau timp pentru teatru,pentru ca nu aveau masina, semafoare,trafic intens,ore de varf, zeci de posturi tv, nu aveau nici macar telecomanda la televizorul care emitea 2 ore pe zi, nu aveau internet, facebook,sute de filme comerciale care isi masoara calitatea artistica in bugete,nu aveau decat cateva variante pentru concediu, o cabana in varf de munte sau un hotel la mare,unde seara canta pana maxim la ora 10 , afara, pe terasa,Dan Spataru sau Aurelian Andreescu.

Mi s-au perindat astazi prin minte, JOCUL VIETII SI AL MORTII IN DESERTUL DE CENUSA, George Constantin, Stefan Sileanu, EFECTUL RAZELOR GAMMA ASUPRA ANEMONELOR, Olga Tudorache, Rodica Negrea, ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI, Florin Piersic,Cezara Dafinescu, Costel Constantin,GAITELE, Ileana Stana-Ionescu,Draga Olteanu-Matei,Gheorghe Dinica, SA-I IMBRACAM PE CEI GOI, Valeria Seciu, Dan Condurache, Petre Moraru, JOCUL IELELOR, Irina Petrescu, Ion Caramitru.

Nu intelegeam atunci nimic  dar numele pieselor le-am citit de mii de ori  si ma fascinau caietele program, imaginile cu acei artisti care ma fascinau pentru ca erau vii, le vedeam picaturile de sudoare pe frunti,le auzeam inimile batand. atunci am descoperit ca teatrul vine din oameni, din trairile lor si dincolo de scena.

Din pacate ,caietele program….nu le mai am!

Mi le-a aruncat mama….

de multe ori mi-e dor sa le rasfoiesc si sa le simt! Dar simt vocile,inimile, sentimentele dansilor , si sunt fericita pentru ca pot sa simt ,ca pot sa am, ca pot sa dau, ca pot sa primesc!

 20140807_201059 20140807_201142 20140807_201050 20140807_201034 20140807_201221 20140807_201215

Daca …nu…nu…nu incep cu „daca” !
PRIVESC in adancul lucrurilor, fiintelor, trairilor mele.Vad altfel,simt altfel,stiu altfel.Si? E bine? E rau? Intotdeauna e bine, chiar daca e rau. VORBESC CU TACERILE MELE, desi ele nu vorbesc cu mine! Vorbesc cu ochelarii asezati pe masa de sah.E un cliseu,stiu ca stiti! Eu i-am pus acolo sa dea bine…in fotografie! Eu am pus,stinghera intr-un colt, palaria. Si aparatul foto. Dar doamna care se odihneste pe o banca ,departe, pe fundal??acum o observ! Si copilul cu bicicleta rosie? Daca apasam declasantorul o jumatate de secunda mai tarziu, nu il mai prindeam in povestea mea! Dar iarba? De ce e atat de verde?? de la ploaie! Si copacii stralucitori de parca sunt tesuti cu borangic? tot de la ploaie! In profunzimea gandului din fotografia mea s-au strecurat culori, fosnete de frunze ude, soapte de copaci respirand bucuria ploii. Eu am vazut alb-negru, tabla de sah…20140717_202242

20140717_202534

IMG_0022

IMG_0024

IMG_0044

IMG_0063

IMG_0078

IMG_0080

IMG_0096

IMG_0097

IMG_0108

IMG_9993

IMG_9996
Azi am invatat alaturi de copilul meu lectia de libertate.Libertatea piesei „What’s up!”, cantata cu atata dinamism de Linda Perry, solista trupei „4 non blondes”.De ce a aparut piesa asta azi in viata noastra? E piesa care mi-a marcat drumul spre libertate! In anul 1993 m-am inscris la o facultate particulara de design,am platit taxa din banii castigati facand martisoare, bratari si port-tigarete din piele!Dupa ani de cautari, incercari esuate ale parintilor mei de a lucra intr-o banca sau o mare corporatie. Purtam blugi verzi largi,scurti, cu bocanci cu sireturile desfacute,cu sosete in dungi.Ma satisfaceau huiduielile si strigatele de mirare ale oamenilor obisnuiti din transportul in comun. Aveam parul blond,amestecat cu rosu, verde,combinatia perfecta razvratire-libertate-muzica. Nu imi doream nimic ,decat sa fiu un om liber, liber sa gandesc,sa creez,sa iubesc tot ceea ce ma inconjoara.
In urma discutiei noastre de dimineata,Anastasia si-a luat ochelarii,palaria,chitara in spate si muzica in simturi si am strigat impreuna pe strada:
And I try, oh my God do I try
I try all the time
In this institution
And I pray, oh my God do I pray
I pray every single day
For a revolution !!!

Mi-e dor de tine… asa cum imi era dor sa vad bicicleta galbena la scara…nu ma plimbam cu ea mereu…dar asa…din orgoliu…imi doream sa stea acolo,maiestuasa si linistita , asteptandu-ma pe mine,doar pe mine! Mi-e dor de mine, mi-e dor de tine langa mine, mi-e dor de mine din mine care nu stie decat ca imi e dor!
Mi-e dor de abajurul din balconul tau care imprastia o lumina firava, atat de firava incat imi era frica sa vorbesc in preajma ei ,aveam impresia tot timpul ca ma asculta cu atentie.
Mi-e dor de dorul tau de mine , atat de dor cand imi spuneai in genunchi ca ma iubesti, iar eu nu puteam sa te iert ca aparuse o alta…
Mi-e dor de ciocolata de casa facuta de mine….de tine….mi-e dor de casa in care faceam ciocolata de casa si mi-e dor de dorul cu care te asteptam in casa …cu ciocolata de casa…
Mi-e dor de tine si de dorul de tine atunci cand fugeai de mine …la prietenii tai….si te intorceai ranjind , invocand motive peste motive,desi eu nu te certam niciodata.
Mi-e dor de focul din tine si de apa din mine ,mi-e dor de apa albastra si limpede care ne inconjura picioarele cu margele de spuma argintie.Mi-e dor de mine spunand ca e rece apa si de tine razand….esti nebuna! priveste soarele in ochi…e cald, e vara, e mare…
mi-e dor de vara din zambetul tau care inflorea teiul din fata blocului. Nu sunt suparata pe el ca imi pateaza masina , a crescut o data cu noi si cu povestea Arabelei soptita suav de voci de copii .
Mi-e dor de Marian Gold cantand „Forever Young” ,mi-e dor de tine fredonand piesa asta. Mi-e dor de naivitatea cu care treceam peste mesajul adanc al ei.
Forever young
I want to be… forever young
Do you really want to live forever,
Forever, and ever?ImageImageImageImageImage

Antonia si papusile de portelan

Nu pot sa nu revin la ele…iar si iar…de fiecare data! Ultima oara ..le-am si numarat incet, cu grija … cu ajutorul discret al Antoniei. Optzeci si cinci! Am reusit sa le incropim o casa…doar a lor…o vitrina veche din lemn masiv, pe care abia am carat-o si am pus-o pe pozitie. Cand era goala parea foarte mare. Acum pare foarte mica …ultimele sase papusi… stau vis-à-vis…in dulapul meu alb… dar cu privirea indreptata spre dulapul transformat in casa papusilor. Ieri am pus acolo betisoare parfumate …scortisoara si saculeti cu plante aromate .

Cand vreau sa imi aduc aminte de mirosul magic al copilariei mele…deschid usile, vorbesc cu papusile….inchid ochii si imi amintesc de frumosul dulap din lemn de cires..cu sertarele sale vrajite …mirosind a scortisoara,lavanda si vanilie, in care tanti Cuti ascundea tot timpul cei cinci lei cu care ma recompesa in fiecare duminica.

Au trecut anii….acum am si eu doua papusi de portelan , Antonia si Anastasia !ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

De multe ori jinduiesc din masina dupa trotuare pe care as vrea sa calc…tablite agatate pe cate un gard pe care as vrea sa le citesc…porti pe care as vrea sa intru…oameni pe care as vrea sa ii privesc…obiecte pe care as vrea sa le ating… Nu am mers niciodata pe jos pe strada Vasile Lascar…nici nu mai stiu cine a fost Vasile Lascar, nici nu stiu de ce o strada ii poarta numele si nici nu am stiut ca strada Vasile Lascar s-a numit Galati.
Viitorului….Vasile Lascar…Eminescu…le parcurg adesea cu masina, de obicei in viteza …spre o adresa la care trebuie sa ajung la ora fixa. Pe jos…e cu totul altceva! Pot sa respir. Pot sa gandesc. Pot sa ma gandesc .Pot sa simt. Am obosit. M-am oprit putin si am privit pe cer. Am remarcat o cladire frumoasa.
El a plecat.Pentru ca ea nu l-a inteles…atunci. Artist…neinteles…l-au judecat unii. Ea …a plans…si l-a urat! Ce banal…asa se intampla in toate filmele….de ce s-ar fi intamplat acum altfel? E greu atunci cand simti. Simti orice adiere de nuanta rupta dintr-o fraza. E ca un gard vechi …care nu mai are echilibru. Cuvintele iti cad de undeva de sus….fulgerator si puternic incat e greu sa intelegi ceva… E ca atunci cand se desprinde o caramida de pe o cladire veche si te pocneste drept in cap.
Casele sunt vechi, trotuarele crapate si denivelate. Trecutul e in noi si langa noi.Viitorul? Se vede altfel de pe strada Viitorului? Sau de pe Vasile Lascar? O placuta destul de veche cu numele strazii….Vasile Lascar…dar foarte noua pe langa cea vopsita pe perete….Strada Galati…amandoua cu acelasi numar! Intr-un spatiu commercial….doi baieti asculta Alex Velea si monteaza neoane….M-am trezit un pic intr-o alta lume.
Pe un perete….un caine e desenat cu capul in jos…
O casa foarte veche ,e vopsita in roz…
Restaurantul Discret este in bezna….nu mai exista…a ramas doar sigla…
La birou…mi-a intrat primavara pe geam…
Viitorul e in noi , asa cum vrem noi sa fie.

Ca si trecutul…
ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Am simtit azi altfel Centrul Vechi…asa cum nu l-am simtit niciodata…Am simtit greutatea pietrei cubice si a dantelelor elegante tarate pe jos la inceputul secolului….Astazi mi-a zis un drag prieten….ca a simtit tristetea si nesiguranta celor doua razboaie trecute si a oamenilor trecuti pe acolo… De cate ori m-am certat cu aurolacii si cu politistii acolo…de cate ori am alergat cu decoruri si cu costume simtind ca nu se mai termina piatra cubica….cate drumuri am facut  pentru ca nu erau bune suruburile cu care eu si Felix trebuia sa prindem scandurile pentru o cusca…care trebuia montata pana la petrecerea din acea seara…
Am simtit energia…m-am schimbat….simt … vad… aud… vibrez… Nu s-a schimbat nimic … acum cred ca sunt un inger… si cred in mine si in lumea mea…
Am fost dintotdeauna asa. N-am avut timp sa ma cunosc , sa imi vorbesc , sa am rabdare cu mine! N-am avut timp? e doar o scuza…timp am avut…n-am stiut sa il folosesc … l-am risipit!

Pasajul de la universitate are inca urmele pasilor tai…le simt si iti simt greutatea respiratiei…aerul ce iti tasneste cu putere din plamani….cand urci  cele 22 de etaje ale Intercontinentalului cu mine de mana…Uite Bucurestiul! intr-o zi o sa ti-l cumpar…sa fie al tau…nu …nu il vreau si nu l-am vrut niciodata….dar azi….din fata Muzeului de Istorie…te-am vazut …..acolo….sus ….la etajul 22….ti-am vazut sclipirea din ochi si zambetul …si cicatricea din barba cu care te-ai pricopsit cand l-ai alergat pe Luci…pentru ca ma striga Dana Banana pentru ca stia ca te enerveaza…
Nu s-a schimbat nimic …Bobi….e tot aici…in rochita ei roz …si ma priveste in fiecare dimineata cum ma fardez…
Orhideea e tot roz…ca tot ce era roz de la tine ….o iubesc si o simt ca  ma iubeste….chiar daca mi-ai spui atunci…ca sunt rea si ca trebuia sa o las la locul ei, acolo la Monica la birou….ca acolo e locul ei….nu o sa infloreasca niciodata la mine…
stii ca nu am inteles gluma ta si m-am ofticat…. asa cum si tu stiai ca sunt buna  si ca o sa ma iubeasca si o sa fie fericita cu mine… ai vazut ca m-am ofticat si m-ai sarutat…
floarea….zambetul tau….papusa….campari orange…camasa ta de matase…parfumul tau…erau acolo…la fel…la etajul 22….
o stea m-a condus pana acasa ….stiu ca ma privesti…. sunt un inger pentru ca am un inger special pretutindeni cu mine ….pe tine!
ImagineImagineImagineImagineImagine

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.