Copilul Kinodiseea

In 2009 , in firava lume a cinematografiei si-a facut loc singurul festival de film pentru copii, cu nume de constelatie : Kinodiseea . Primii copii Kinodiseea au fost Sisi si Toni, pai cum altfel? Au aparut in prima reclama a festivalului, in prima parada cu costume la sfarsit de festival, in juriul format din copii, iar la una dintre editii Sisi a avut si un miniconcert rock. Tot atunci mi-am facut si eu primii mei fani adevarati: copiii care se inghesuiau la atelierele mele. Pe Cristina Tina atunci am cunoscut-o, prin Monica Felea , amandoua dedicate acestei arte, filmul . Am crescut impreuna, cu Sisi si Toni misunand printre noi. Nici nu stiu cum si cand Sisi a inceput sa faca ce faceau fetele astea doua acum multi ani, la inceputul carierei lor , cucerite de mirajul filmului. Intr-un interviu acum ceva ani, am auzit-o pe Monica spunand: voluntariatul m-a adus unde sunt acum. Si eu stiu unde e, undeva foarte sus!

Au trecut anii si acum, Toni e studenta la antropologie si face in continuare cu pasiune fotografie. Sisi a castigat un premiu intr-un festival cu scurtmetrajul ei de debut. Pentru ca ele sunt copiii Kinodiseea .

Intamplator sau nu, Sisi poarta traista cu Charlie Chaplin, primita cadou acum ceva ani, la Kinodiseea .

A murit Danezu’

Nu merg prea des la tara. Nu am timp, zic mereu. Desi miroase a iarba ,a animale, a bunici la poarta,  a copilaria mea.  A murit vecinu’. Danezu. Nu cred ca avea 50 de ani. L- au dus la  cimitir cu caruta, pe un pled. Am nimerit acolo…cu niste mobila primita de la Dna Spiridon, de fapt de la baiatul ei….doamna Spiridon a murit si dansa,avea 100 de ani. A fost croitoreasa de lux, mi-amintesc cum ma servea cu dulceata in farfuriuta din sticla transparenta, prin 1980.  Stateam sub bolta, cu ai mei, cu Gigi, baiatul doamnei Spiridon, la o cafea . A aparut Frusin, alt vecin, prieten bun cu tata. Cu figura lui senina si calma.    ” Fata mea, hai sa iti dau salvie! Si rosii din gradina!. Am iesit la poarta si am realizat ca nu sunt cu masina mea . Hai cu bicicleta ,dar nu avem doua! Ia de la un vecin una, i-am zis! Sunt toti la inmormantare la Danezu, a zis tata incercand sa ne taie elanul. Ia-o pe a lui Dan, da-l dracu ca nu se supara.E la inmormantare,dar e poarta deschisa si e cainele legat, a rezovat Frusin problema . Eu , in rochie, pe bicicleta lui nea Frusin. Nea Frusin, in spate, pe a lui Dan…care avea cadru si nu am putut urca pe ea . Soare ,asfaltul fierbinte, aerul abia se misca . In fata noastra, convoiul mortuar. Cu caruta. Dan in fruntea alaiului, tine steagul. Trecand pe langa el,i-am soptit incet sa nu deranjez preotul care se oprise cu convoiul in mijlocul strazii : Daneee, ti-am luat bicicleta! S-a invartit cu steagul putin pana a inteles ce am facut, dar era tarziu, trecusem si de el, si de preotul care citea pentru Danezu. Am ajuns la nea Frusin. Gradina verde, miros de flori si de rosii coapte, totul asezat pe milimetru. Gradina il iubeste pe Nea Frusin,e un om tare bun. toate plantele se invart dupa el , vesele. Mi-a umplut sacosa in 2 min. Ia si patrunjel ,creste altul. Iti dadeam mai multi dovlecei , dar au fost copiii ieri. Le fac mereu pachet pentru acasa .Am iesit din nou in drum, in dreptul bisericii se oprise convoiul. Am trecut cu bicicleta foarte aproape. Dan, mandru, cu steagul in mana, a facut un pas inapoi:

Nea Frusineee, merge bre bicicleta??

o zi oarecare cu irizatii colorate

O zi oarecare, de luni, de vara , de dimineata, de forfota de masini, de filmare in Centrul Vechi, cu mii de ochii care privesc in toate directiile, cu mii de sunete de bucurie, de graba, de liniste, de diverse preocupari. pe pervazul unei ferestre mari, adapostita la umbra, o doamna distinsa, zambitoare vinde papusi. Are 82 de ani si o sora in Germania care o mai ajuta…cu lucrurile din casa pe care dansa le vinde, aici, in centru, unde se perinda toata lumea. Papusi, papusi vechi, cu ochi de portelan, cu irizatii colorate, cu ochi veseli sau tristi, cu zambete incremenite pe fetele albe. Diverse natii, sute de destine… imi pare rau ca nu le-am putut lua pe toate. Adunate din calatorii, cu etichetele agatate grijuliu de ele. Uite, asta e noua, are eticheta! imi spunea doamna. Cat costa aceasta? 5 lei, nu e de portelan. Si aceasta? 6 lei…e micuta dar isi misca ochii! Quimper, Jamaica, Kibutz Ramat Hashofet…. si doamna zambea ridicand sfios cate una .Cand am plecat acasa, era inca acolo. Mi-a facut cu mana, inclinand usor din cap, in semn de multumire. Probabil pentru cei 5 lei pe care i-am lasat in plus.

 

CATANIA, LA PAS !

catania…la pas…
sfarsit de noiembrie cu flori, cu soare, cu marea invadata de pietroaie mari de lava, cu albastrul marii reflectat in negrul nisipului, compunand un peisaj selenar ; cu miros de peste, si de flori, cu aer umed si sarat; cu castele vechi, in care soaptele se multiplica intr-un lung ecou ; cu aparatul atarnat de gat, cautand sa cuprind cu obiectivul tot ce e nou, peste vechi, peste pietre, peste timp ; cu oameni multi pe strazi, de toate natiile, cu galagie vesela de sezon estival ….de august tarziu ; cu ferestre deschise tarziu in noapte, cu oameni care stau, oprind timpul in loc, si pe noi din fuga nebuna, nebuna!

hai sa tesem o poveste!

Asa a inceput povestea… cu Rares,frumosul  copil roscat…acum 8-9 ani…cu imboldul meu de a construi povesti cu zane , inspirata de fetele mele … cu prietenia care s-a legat cu Dan Besliu, cel mai mare fotograf de raliuri, care m-a impresionat cu maretia lui… in fata obiectivului lui  foto am invatat sa fiu foarte buna… cu seninatatea Denisei care zambeste mereu , chiar si atunci cand Dan ne cearta. Tot cu 9 ani in urma m-am indragostit de scandura scenei de la teatru, impovarata de destine care se perinda in amestec de culori si forme ,in luminile reflectoarelor.L-am avut alaturi pe Dimitrii Bogomaz, actorul coordonator trupei de teatru Catharsis cu care am trait adrenalina decernarii premiilor in festivaluri, urcand pe scena sa ne primim rasplata muncii noaste si pe Sidonia Bogomaz cu care imi beam cafeaua dimineata si ne amuzam de povestile fetelor noastre, invatand de la ele rabdarea si tenacitatea .Acum 2 ani a intrat in viata mea Oswald Gayer, vrajitorul care inchide ochii cand ii explic cum imi doresc sa arate costumele si isi modeleaza personajele ajutat de cuvintele mele…cel care ,cu o deschidere fastuoasa a bratelor ma prezinta…ea este Daniela, omul nostru de baza la Teatrul Logos! Teatru Logos mi-a scos in cale un personaj carismatic care umple scena cu talentul lui , Iulian Ilinca . Eu eram in cautarea personajului masculin pentru proiectul meu…

Am cusut singura o parte din costume, acum doi ani, baiatul cel roscat deja era un adolescent rebel care devenise nepotrivit in poveste…aveam nevoie de un copil, Dan a zis …facem cu Sisi…ce daca nu e roscata si pistruiata…  Au mai trecut cateva luni si a crescut si Sisi, dar ca recompensa , a venit in noiembrie 2014, la un atelier coordonat de mine in cadrul festivalului de film Kinodiseea …cu Mara, fetita roscata , cu parul foarte lung, si mi-a zis …”uite-o mami pe Mara, vezi ce draguta e? cu ea poti sa faci pozele tale…”.

Apoi, ca valurile , mi s-au perindat prin ganduri oameni noi si vechi care m-au sustinut si m-au influentat in drumul meu. Am cunoscut-o pe Ana Ioneci care mi-a redat increderea si forta , am ajuns la o filmare magica , cu cai si indieni americani, cu Robert Mirabal , cantaretul celebru , nativ indian care ma fascina cu 10 ani in urma cu muzica lui. In acest cadru ireal , s-a asezat langa mine la masa , o fata blonda, fragila care mi-a zambit si mi-a zis…”Pofta buna, eu sunt Paula! „.Am avut atunci o discutie cu ea si inca 2 fete pe care atunci le-am cunoscut despre puterea gandului, despre energii si despre faptul ca nimic nu este intamplator…

Despre Mihai Dudu, celebrul Nekrofill Mastertime… nu se poate povesti…e deja un personaj, care sperie cu sinistra lui porecla ,dar fara de care nu se misca lucrurile, pentru el orice e greu devine o joaca , e ca urcatul pe cal…

Am facut schimb in povestea mea de locuri cu Sidonia …ea , actrita devenind eu….Dana de la costume…iar eu, Dana de la costume…am devenit vedeta …eram servita cu apa , toata lumea ma intreba daca sunt bine si daca vreau sa stau putin jos …Usor nu a fost ,recunosc, mai ales langa un personaj atat de puternic ca Iulian… dar….arta cere sacrificii!

 

 

 

 

Noiembrie cu INGER

Scriu azi, doar azi. In celelalte zile te simt in ganduri si in fapte dar nu mai scriu.Nu prea mai pot.Am inca numarul tau in telefon, nu pot sa il sterg. Imi vine de multe ori sa iti dau un mesaj sa iti spun ce mi se intampla.. cum au intrat indienii americani in viata mea la inceputul verii…stiu ca zambesti si iti amintesti cum am fost noi la cinematograf la „Winnetou in Valea Mortii”, eram atat de mici ca nici macar nu stiam sa ne tinem de mana! Inca imi doresc o vesta cu franjuri…ca cea de la tine pe care am purtat-o cu mandrie….pana intr-o zi…o sa imi fac una…curand….

Noiembrie anul acesta e bland si luminos….ca tine! Tu l-ai rugat sa fie asa ? Acum cand mi-e greu si nu gasesc drumul? Acum cand stiu mai mult ca niciodata ca ne-am pierdut echilibrul cand am hotarat sa rupem „fratia noastra”? nu cred ca e adevarat ….atunci cand doi oameni se iubesc….nu pot ramane prieteni dupa ce se despart… ba da….doar oamenii care se iubesc pot ramane prieteni dupa ce se despart.

Povestile …nu se repeta niciodata….fiecare poveste are steaua ei…

Steaua mea ….lumineaza pe cer cu un zambet larg….al tau!

Mai sunt cinci zile pana la ziua ta….

Gheata la mal…

Niciodata nu m-am gandit ca expresia „gheata la mal” are sonor. Niciodata nu m-am gandit ca o dimineata innegurata si ploioasa se poate transforma intr-o aventura cu un cal, o caruta si mai multe personaje.
Gheata ramasa cubulete la mal e aruncata de vant in peretele malului abrupt, descompusa in mii de sunete si recompusa intr-o melodie.Semnul meu zodiacal…de apa… ma tradeaza… imi place apa sub toate formele ei : val de mare, lac albastru misterios, gheata fugind de razele de soare, ochiurile de apa din noroi in care imi vad ochelarii, picaturile de ploaie alunecand lent de pe fata pe suvitele de par…

 

Un cal frumos si inteligent mi-a zambit din coltul gurii sale uriase, facandu-ma sa cred ca e de acord cu sedinta foto!

am strans vara intr-o scrumiera…

Acum 3 zile am fost pentru prima data in Vama Veche. Era trist,frig si ploaia ni s-a scurs prin toate incheieturile. Caini infometati,stransi in gasti, ne latrau si alergau spre noi. Marea vuia, contopindu-se cu ploaia ,cu noi, cu cerul, cu stuful ramas prin fostele umbrele. Mi-e frig inca,dar mi-e frig amestecat cu sare, cu mare, cu cochilii de melc impletite cu alge moarte la mal. Mi-e altfel de frig. mi-e frig cu tot cu ea , cantareata, blonda, cu aerul ei demonic si angelic in acelasi timp, cu tot cu felul in care ea isi poarta muzica si rolurile… asa….ca pe haine, care ii vin intotdeauna bine ,firesc de bine.Ea este una dintre pisicile de pe acoperis ….Alexa din trupa CATS OF THE ROOF.

Cu ei si pentru ei sau din cauza lor, am ajuns in Vama Veche. Ziua de filmare ,desi au persistat urmele lasate de ploaie, a fost insorita si primitoare. Energia pozitiva a venit din zambetele baietilor din trupa ,a echipei de filmare ,si bineinteles din rasul Alexei, uneori transformat intr-o grimasa …de frig. In amurg , linistea a invadat din nou plaja, noi toti am plecat grabiti spre casa.

Am plecat incet, soptit , spre toamna ce a venit deja , cu ploi reci si sunete ascutite de claxoane nervoase ce populeaza din ce in ce mai mult soselele.

In casa mea ,intr-o scrumiera miroase a mare! Atat de intens si de sensibil, nisipul de la Vama Veche se agata de haine, ,stralucitor ca spuma marii care se usuca in aerul cald din camera mea .

Mi-e bine, mi-e vara, mi-e dor, mi-e nisip , mi-e mare, mi-e muzica, mi-e ceai rooibos, mi-e bine, mi-e bine, mi-e bine!

”SA-I IMBRACAM PE CEI GOI”….

Am intrat astazi in Clubul Contele Dracula de pe Splai, recunosc, …cu putina teama….mi-a fost frica sa nu mi se prinda un liliac in par…langa mine,fara sa il simt, si-a facut aparitia personajul….chiar el ….am simtit aerul miscandu-se langa mine si mi-am intors capul in directia zgomotului creat de aerul greu si intunecat….Am tresarit….am simtit cum inima mi se umple de o bucurie imensa,ca si cum toata lumina din toate acele lumanari mi-a urcat pe ploape… A fost zgomotul vocii, acelei voci venita de departe,din lumea creata de mine despre teatru….despre teatrul acela „adevarat”, asa cum l-am descoperit eu,crud, realist si nemilos intr-un spectacol cu un nume la fel de crud : ”SA-I IMBRACAM PE CEI GOI”. Am simtit omul, caldura  dansului, acel mare actor , PETRE MORARU, pe care il priveam fascinata in anul 1979, de acolo,foarte aproape de scandura podelei care se misca la fiecare tresarire a personajului! Alfredo Cantavalle juca dansul, alaturi de marea doamna Valeria Seciu si de domnul Dan COndurache.De pe locul meu, din coltul scenei,in stanga,langa plasatoare, pe mocheta le priveam chipurile transformate, Valeria Seciu era cu totul altfel decat cea de pe coperta almanahului Cinema, zambitoare ca o stea…Avea parul ciufulit, hainele murdare si o voce pe care o recunosc din orice colt de lume ar striga! Acum am cautat, curioasa pe net, zodia domnului Petre Moraru…fiind convinsa ca este rac…si …da….este nascut pe 13 iulie!

Am ascultat fascinata povestirile lui Nea Petrica, asa cum i se  spune cu drag la bar, despre oameni la fel de frumosi ca si dansul,oameni mari de teatru,care au fost dati la o parte de stiri false si agresivi,de emisiuni care promoveaza un alt fel de vedete.Putin m-am intristat. Imi doresc ca fetele mele sa cunoasca oameni ca dansul, artisti pentru care teatrul vine din fiinta lor ,oameni care te privesc o data de pe scena si nu ii poti uita.

Intalnirea mea cu teatru s-a produs atunci,in perioada aceea in care parintii mei aveau timp pentru teatru,pentru ca nu aveau masina, semafoare,trafic intens,ore de varf, zeci de posturi tv, nu aveau nici macar telecomanda la televizorul care emitea 2 ore pe zi, nu aveau internet, facebook,sute de filme comerciale care isi masoara calitatea artistica in bugete,nu aveau decat cateva variante pentru concediu, o cabana in varf de munte sau un hotel la mare,unde seara canta pana maxim la ora 10 , afara, pe terasa,Dan Spataru sau Aurelian Andreescu.

Mi s-au perindat astazi prin minte, JOCUL VIETII SI AL MORTII IN DESERTUL DE CENUSA, George Constantin, Stefan Sileanu, EFECTUL RAZELOR GAMMA ASUPRA ANEMONELOR, Olga Tudorache, Rodica Negrea, ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI, Florin Piersic,Cezara Dafinescu, Costel Constantin,GAITELE, Ileana Stana-Ionescu,Draga Olteanu-Matei,Gheorghe Dinica, SA-I IMBRACAM PE CEI GOI, Valeria Seciu, Dan Condurache, Petre Moraru, JOCUL IELELOR, Irina Petrescu, Ion Caramitru.

Nu intelegeam atunci nimic  dar numele pieselor le-am citit de mii de ori  si ma fascinau caietele program, imaginile cu acei artisti care ma fascinau pentru ca erau vii, le vedeam picaturile de sudoare pe frunti,le auzeam inimile batand. atunci am descoperit ca teatrul vine din oameni, din trairile lor si dincolo de scena.

Din pacate ,caietele program….nu le mai am!

Mi le-a aruncat mama….

de multe ori mi-e dor sa le rasfoiesc si sa le simt! Dar simt vocile,inimile, sentimentele dansilor , si sunt fericita pentru ca pot sa simt ,ca pot sa am, ca pot sa dau, ca pot sa primesc!

 

VORBESC CU TACERILE MELE….

Daca …nu…nu…nu incep cu „daca” !
PRIVESC in adancul lucrurilor, fiintelor, trairilor mele.Vad altfel,simt altfel,stiu altfel.Si? E bine? E rau? Intotdeauna e bine, chiar daca e rau. VORBESC CU TACERILE MELE, desi ele nu vorbesc cu mine! Vorbesc cu ochelarii asezati pe masa de sah.E un cliseu,stiu ca stiti! Eu i-am pus acolo sa dea bine…in fotografie! Eu am pus,stinghera intr-un colt, palaria. Si aparatul foto. Dar doamna care se odihneste pe o banca ,departe, pe fundal??acum o observ! Si copilul cu bicicleta rosie? Daca apasam declasantorul o jumatate de secunda mai tarziu, nu il mai prindeam in povestea mea! Dar iarba? De ce e atat de verde?? de la ploaie! Si copacii stralucitori de parca sunt tesuti cu borangic? tot de la ploaie! In profunzimea gandului din fotografia mea s-au strecurat culori, fosnete de frunze ude, soapte de copaci respirand bucuria ploii. Eu am vazut alb-negru, tabla de sah…

Azi am invatat alaturi de copilul meu lectia de libertate.Libertatea piesei „What’s up!”, cantata cu atata dinamism de Linda Perry, solista trupei „4 non blondes”.De ce a aparut piesa asta azi in viata noastra? E piesa care mi-a marcat drumul spre libertate! In anul 1993 m-am inscris la o facultate particulara de design,am platit taxa din banii castigati facand martisoare, bratari si port-tigarete din piele!Dupa ani de cautari, incercari esuate ale parintilor mei de a lucra intr-o banca sau o mare corporatie. Purtam blugi verzi largi,scurti, cu bocanci cu sireturile desfacute,cu sosete in dungi.Ma satisfaceau huiduielile si strigatele de mirare ale oamenilor obisnuiti din transportul in comun. Aveam parul blond,amestecat cu rosu, verde,combinatia perfecta razvratire-libertate-muzica. Nu imi doream nimic ,decat sa fiu un om liber, liber sa gandesc,sa creez,sa iubesc tot ceea ce ma inconjoara.
In urma discutiei noastre de dimineata,Anastasia si-a luat ochelarii,palaria,chitara in spate si muzica in simturi si am strigat impreuna pe strada:
And I try, oh my God do I try
I try all the time
In this institution
And I pray, oh my God do I pray
I pray every single day
For a revolution !!!